Izolarea Pardoselilor
Sunetul de impact generat pe o pardoseală de separare prin mers, deplasarea scaunelor, utilizarea aparaturii electrocasnice în contact cu pardoseala, constituie o sursă foarte neplacută de zgomot de care se plâng foarte des locuitorii clădirilor multifamiliale. Astfel, izolarea contra sunetului de impact este, cu siguranţă, unul dintre parametrii importanţi în asigurarea confortului fonic al locuinţei.
Principala structură prin care problemele generate de sunetul de impact din construcţii sunt rezolvate o constituie pardoseala flotantă.
Structura pardoselilor flotante include de obicei un strat izolator elastic aplicat peste structura supusă la sarcini grele şi un strat protector aplicat peste aceasta. În funcție de tipul de materiale folosite la realizarea stratului protector, se utilizeaza două metode pentru a construi o structură de pardoseală flotantă:
- Sistemul „umed“: se toarnă ca strat protector o şapă din ciment
- Sistemul „uscat“: stratul protector constă dintr-o placă pentru pardoseală uşoară (plăci de pal, gips carton, etc)
Sistem „uscat“
Eficienţa unei structuri de pardoseală flotantă depinde în primul rând de proprietatea elastică a stratului izolator. Vata minerală bazaltică Knauf Insulation este un material suficient de dur pentru a susţine greutatea straturilor superioare ale pardoselii, dar în acelaşi timp, este suficient de elastic pentru a reduce vibraţiile, a absorbi şi a atenua sunetul de impact, asigurând o foarte bună izolare fonică.
Produsele Knauf Insulation, asigură pe langă izolarea acustică și o bună izolare termică, pardoselile fiind răspunzatoare de 13% din pierderile de energie dintr-o clădire.